Un adolescent român a murit pe loc în mașina făcută praf într-un copac, în Italia
Un adolsecent român a murit vineri spre sâmbătă noaptea într-un teribil accident de circulație în Italia, în timp ce se întorcea acasă, singur în mașină, relatează ediția online de Milano a cotidianului Corriere della Sera.
Băiatul se întorcea acasă și circula cu viteză mare pe un drum național în linie dreaptă, în jurul orei 2:30, când a pierdut controlul volanului, a rupt balustrada de pe marginea șoselei și s-a izbit violent de un copac.
Sorin David Uivari, în vârstă de 18 ani, român, rezident în Mortara, conducea un Fiat Croma care a fost de nerecunoscut după accidentul de pe Statale 494. Două ambulanțe au ajuns la fața locului după apelul de urgență, dar era prea târziu pentru adolescentul român care obținuse permis de conducere de puțină vreme. El era deja decedat în mașina care ajunsese un morman de fiare.