Simona Halep, în optimi la US Open 2021. CTP: Un rezultat extraordinar. Rybakina e o Sabalenka tăcută

Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, s-a calificat vineri în optimile de finală ale US Open 2021, după ce a învins-o cu scorul de 7-6 (11), 4-6, 6-3, pe Elena Rybakina din Kazahstan, aflată pe locul 20 WTA. Comentatorul Cristian Tudor Popescu spune că e o victorie „extraordinară”, care arată maturitatea Simonei Halep, cu atât mai mult cu cât adversara ei a fost una redutabilă, deși are numai 22 de ani.

Partida a durat două ore și 23 de minute.

Pentru Simona Halep, care împlinește în această lună 30 de ani, este a treia oară când reușește să ajungă în această fază a competiției de grand slam găzduită de New York.

Anul trecut, Simona Halep nu a participat la US Open, turneul fiind câștigat de Naomi Osaka.

După ce mai bine de trei luni a fost nevoită să stea departe de teren din cauza unei rupturi musculare, Simona Halep a venit la US Open 2021 după un meci pierdut la Montreal și un meci câștigat la Cinncinati, competiție din care însă s-a retras din cauza unei noi accidentări.

Cu obiectivul unei prestații cât mai bune la US Open, Simona Halep a trecut în primul meci jucat la Flushing Meadows de una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, italianca Camila Giorgi. În următoarea rundă, sarcina româncei a fost mai ușoară și a trecut fără dificultăți de Kristina Kucova din Slovacia.

Ce a declarat Simona Halep după meciul cu Elena Rybakina

„A fost un meci foarte greu pentru mine, știam că așa va fi. Am mai jucat împotriva ei, știam că este foarte puternică și că pune presiune pe adversar. Știam că trebuie să fiu puternică și calmă. În setul al doilea nu mi-a ieșit asta (râde). Știam că trebuie să mă bat până la final în decisiv”, a declarat Simona Halep la finalul meciului cu Elena Rybakina.

„Încă sunt departe de potențialul meu, e greu să joci la cel mai înalt nivel după trei-patru luni de pauză. Mă ajută însă să joc în fața unui asemenea public. V-am simțit lipsa, au fost doi ani foarte grei, vă mulțumesc că ați venit și vă aștept în turul următor (publicul o aplaudă la scenă deschisă – n.r.)”, a mai spus Simona Halep, adresându-se publicului newyorkez. „La acest nivel este imposibil să ai meciuri ușoare, mă aștept la bătălii grele pe teren, sunt pregătită să dau tot ce am mai bun. Am venit să mă simt bine la New York și după trei ani sunt în sfârșit în optimi”, a adăugat Halep, conform digisport.ro.

CTP:  Simona are o forță liniștită în ea acum. Se vede că este matură

Aflat în studioul Digi24 pentru a comenta criza politică din România, Cristian Tudor Popescu a mărturisit că a văzut doar primul set al meciului Simonei Halep și a spus că este un rezultat extraordinar, pentru că Rybakina este o „jucătoare dură de-a dreptul, un fel de Sabalenka tăcută. Are niște lovituri de ai impresia că dă cu șina de tramvai în tine. Are aceeași constituție de ‘forțe speciale feminine’, iar Simona a rezistat și psihic extraordinar în acel set. A avut 5-3 Rybakina, Simona a revenit la 5, au ajuns în tie-break, iar în tie break a avut Simona 6-2, patru mingi de set, pe care i le-a întors Rybakina din poignet, stânga-dreapta, n-a avut ce să facă Simona și după aceea s-au dus până la 12-10 în tie-break, egal, iarăși avantaj, minge de set, minge de set, egal, până la 12-10. Simona a fost condusă, a fost pe punctul de a pierde setul cred că de trei ori și a reușit finalmente să câștige cu 12-10”, a relatat Cristian Tudor Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.