Issey Miyake, creatorul de modă care a lansat celebrul pulover purtat de Steve Jobs

Issey Miyake, celebrul creator de modă japonez, a murit la vârsta de 84 de ani. Issey Miyake a revoluționat industria modei și este recunoscut, printre altele, pentru că a lansat cunoscutul puloverul negru cu guler pe gât purtat de Steve Jobs. Japonezul a avut o carieră de peste 50 de ani, timp în care a combinat tehnicile tradiționale cu cele moderne specifice industriei, potrivit BBC.

S-a născut în Hiroshima și avea șapte ani când asupra orașului a fost lansată bomba atomică. A evitat să vorbească despre acest eveniment și, în 2009, pentru New York Times, a spus că nu a vrut să fie etichetat drept „designerul care a supraviețuit” bombei. „Când închid ochii, încă văd lucruri pe care nimeni nu ar trebui să le experimenteze vreodată”, a spus el, precizând că mama lui a murit din cauza expunerii la radiații. În tinerețe, Miyake ar fi vrut să se facă dansator sau atlet, dar a descoperit revistele de modă ale surorii sale și s-a decis în privința carierei pe care își dorea să o urmeze. După ce a studiat designul grafic la o universitate de artă din Tokyo, a învățat design vestimentar la Paris, unde a lucrat cu renumiții creatori de modă Guy Laroche și Hubert de Givenchy, după care a plecat la New York.

În 1970 s-a întors la Tokyo și a fondat Miyake Design Studio. La sfârșitul anilor 1980, a dezvoltat un nou mod de plisare, înfășurând țesăturile între straturi de hârtie și introducându-le într-o presă termică. Issey Miyake a murit pe 5 august, de cancer la ficat și a fost deja înmormântat într-o ceremonie restrânsă.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/moda/issey-miyake-creatorul-de-moda-care-a-lansat-celebrul-pulover-purtat-de-steve-jobs-a-murit-la-84-de-ani-2041897

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *