Ce se întâmplă cu cele 3 milioane de români care au RCA la City Insurance în caz de faliment

City Insurance, cel mai mare asigurător din România și cel mai mare emitent de polițe RCA din țară, cu trei milioane de clienți, are probleme financiare și trebuie să vină până sâmbătă, 4 septembrie, cu 148 de milioane de euro pentru a putea să-și desfășoare mai departe activitatea. Mai exact, compania nu are rezerve destule pentru a acoperi polițele emise.
În acest moment, City Insurance este administrată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a dat amenzi de 10,9 milioane de lei și a suspendat în iunie managementul societății. Pentru a acoperi gaura financiară, acționarii City au adoptat în luna iulie emiterea a 783 de milioane de acțiuni cu o valoare nominală de un leu, echivalentul a peste 150 de milioane de euro. Vehiculul olandez de investiții I3CP a anunțat zilele trecute că a subscris toate acțiunile emise, potrivit Ziarului Financiar. Însă Economica.net a scris că acesta nu a vărsat și banii și că a virat în contul companiei doar un leu până la data de 29 august.

Ce spune compania Libertatea a solicitat oficial atât ASF, cât și City Insurance să spună dacă până la acest moment vehiculul de investiții I3CP a adus banii și ce se întâmplă cu clienții și cu service-urile în caz de faliment. Foto ilustrativă: Shutterstock City a răspuns că, potrivit legislației în vigoare, „FGA are obligația de a păstra confidențialitatea tuturor informațiilor la care are acces și pe care le gestionează în calitatea sa de administrator temporar al societății, orice informații putând fi transmise doar către autoritatea de rezoluție, care este ASF”. ASF nu speculează De partea cealaltă, ASF a transmis că nu se poate pronunța până la expirarea termenului. „Decizia ASF nr. 724 din 3 iunie a fost publicată la Monitorul Oficial la data de 4 iunie și prevede un termen de 3 luni, de la data comunicării, în care trebuie să fie respectată cerința minimă de capital (MCR), respectiv data de 4 septembrie 2021.

Ne aflăm, așadar, în interiorul acestui termen, drept pentru care nu ne putem pronunța încă cu privire la evoluțiile viitoare. Fără echivoc, nu facem nicio speculație”. Posibile scenarii Există, în acest moment, două scenarii cu privire la soarta City Insurance: Banii sunt vărsați până sâmbătă. În acest caz, situația financiară se rezolvă și problema nu mai există. Banii nu sunt aduși. În acest caz, situația se complică.

În varianta optimistă, ASF va prelungi termenul până la care să fie aduși banii. În varianta pesimistă, ASF va constata luni starea de insolvență a City Insurance și va declanșa procedura de faliment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *