Anchetă la Secția de Psihiatrie, după ce un pacient și-a dat foc din greșeală

Spitalul Județean de Urgență Zalău demarează o anchetă internă după ce, duminică seara, un pacient internat la Secția de Psihiatrie și-a dat foc din greșeală, cu o țigară scăpată pe haine. Bărbatul, în vârstă de 81 de ani, a fost dus la Urgențe, cu arsuri la nivelul corpului. Cazul a fost raportat și la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

“Regretăm situația petrecută. Din păcate, ținând cont de specificul secției, cu respectarea tuturor protocoalelor și a măsurilor de precauție specifice, există riscul de apariție a unor astfel de evenimente într-o secție exclusiv cu patologie psihiatrică. Cazul a fost înregistrat ca E.A.A.A.M. ( eveniment advers asociat asistenței medicale) și raportat către A.N.M.C.S.(Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate).

De asemenea, a fost constituită o comisie în vederea realizării unei cercetări administrative pentru a analiza circumstanțele care au condus la evenimentul descris.

Căutăm mereu soluții eficiente pentru a veni în ajutorul pacienților noștri şi vă asigurăm că efortul întregii echipe din cadrul secției Psihiatrie este de a preîntampina astfel de evenimente în viitor”, au declarat, pentru Graiul Sălajului, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Zalău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *